Istoria si traditiile turcilor Dobrogeni



Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii pre-otomani Babadag, ceea ce înseamnă „Tatăl munţilor”. Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural important. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre Ţara Românească şi Imperiul Otoman.
Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641, când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia, care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung într-o vreme chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae.
Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti, se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în zonă. Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lângă lăcaşurile de cult (geamii). De-a lungul timpului, pe lîngă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor.
Dr. Metin OMER, Facultatea de Istorie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa
Convenția cu privire la emigrarea populației turce din România

În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea republicii turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română. Ulterior, perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat pe perioada regimului comunist. Imediat după răsturnarea regimului comunist, etnicii turci au început să se organizeze pentru a putea astfel să-şi apere mai bine drepturile şi specificitatea culturală. În 1990 s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci.
Cea mai importantă sărbătoare a turcilor, din punct de vedere al unităţii lumii turce, sărbătorită anual şi de turcii dobrogeni este „Nevruzul”. Aceasta este şi cea mai veche sărbătoare a lor, datând de peste 5000 de ani.
Cuvântul „Nevruz”, în traducere din limba persană, înseamnă „zi nouă”, de la „Nev”, adică nou şi de la „ruz”, adică zi. Este vorba aşadar de o nouă zi în care natura reînvie, şi oamenii se bucură de începutul unui nou an ca şi de venirea primăverii. Simbolurile Nevruzului sunt grâul încolţit, care semnifică noul an, focul prezent şi în casele oamenilor care aprind lumânări în cele patru colţuri ale camerelor. De asemenea, tinerii fac focuri în jurul cărora dansează şi recită versuri despre această sărbătoare.



Cele mai importante sărbători religioase ale turcilor sunt „Ramazan Bairam” şi „Kurban Bairam”. În Dobrogea, sărbătoarea se mai numeşte „Şeker Bairam” (bairamul dulce), deoarece pe masa fiecărui musulman se găsesc baclavale însiropate cu miere şi umplute cu nucă, sarailii, halva şi cozonaci, suc şi limonadă, fistic, rahat, halviţă. Conform tradiţiei, credincioşii îşi urează „Bairam Kairl Bolsun!”.

Încadrându-se în ceea ce este denumit de obicei costum „oriental”, costumul turcesc purtat în Dobrogea a păstrat doar câteva elemente ce amintesc de vechiul ansamblu de piese. În costumul femeiesc turcesc, fesul roşu, ca şi cel alb era împodobit cu monede de aur şi de argint, cu alte podoabe iar deasupra se pune o „cârpă” de felul maramei sau un şal ţesut din lână subţire toarsă. Se mai purta şi un şi un fel de pelerină, prinsă din creştetul capului şi lăsată pe umeri. Peste cămaşă se punea în partea superioară a trupului „anteriul” (ilic cu mâneci) lucrat din catifea, mătase, stofă fină subţire. Era împodobit cu broderii de fir de aur sau argint, formând motive geometrice orientale de mare efect. Partea inferioară a trupului era îmbrăcată cu şalvari lucraţi din acelaşi materiale croite foarte larg şi decoraţi cu bogate broderii de fir auriu sau argintiu formând motive geometrice. Ca elemente accesorii amintim podoabele, în primul rând salbele cu mahmudele, brăţările şi cordoanele de argint „caucas cuşac”. Între piesele păstrate din costumul femeiesc amintim „cemberul” şi „feregeaua”.



Material publicat de Uniunea Democrata Turca si Consiliul Judetean Tulcea


Comentarii

Articole recente

Postări populare de pe acest blog

Balcic - Pictorii si istoria

Norvegia - preistoria. Înainte de vikingi. Tsunami-ul din Doggerland

Banca Europeana de Investitii (BEI / EIB) - Instituții europene

Repere istorice jud. Alba (Romania)

Parlamentul European (PE) - prezentare. Alegerile europarlamentare

Istoria metalurgiei in Orient, Levant si in Romania

Tara Romaneasca - Heraldica

Uniunea dintre Danemarca si Norvegia

Istoria si traditiile tatarilor dobrogeni