Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta dorohoi

Botosani - istoria

Din paleolitic se constată şi în această parte a ţării frecvente aşezări omeneşti. Astfel, urme de locuire din această epocă au fost semnalate pe teritoriul judeţului în localităţile Mitoc, Bodeasa, Ghireni, Pogorăşti, Ripiceni, Botoşani, Ştefăneşti, Miorcani ş.a.

Aşezările omeneşti s-au înmulţit iar urmele locuitorilor au devenit mai numeroase şi mai variate în neolitic, reprezentate arheologic şi în descoperirile făcute pe teritoriul judeţului, în localitatea Cucuteni: specifice culturii de Cucuteni sunt vasele de ceramică şi pământ ars, pictate în două sau trei culori, de un înalt nivel artistic.

Din epoca bronzului s-au descoperit pluguri, seceri cu butoane, săbii, vârfuri de lance din bronz la Ilişeni – Santa Mare (un adevărat depozit de bronzuri). Descoperiri din aceeaşi epocă a bronzului s-au mai făcut în localităţile Truşeşti, Corlăteni, Albeşti, Cătămărăşti, Darabani etc.

Descoperirile arheologice au demonstrat continuitatea vieţuirii pe acest teritoriu, în epoca fierului, în pe…