Uniunea Europeana

Aşezat între Dunăre şi Marea Neagră, teritoriul judeţului Tulcea a avut o evoluţie istorică strâns legată de aceea a Dobrogei, o regiune propice schimburilor comerciale şi care s-a aflat deseori în atenţia marilor puteri ale vremii. Cele mai vechi mărturii ale prezenţei umane în zona de nord a Dobrogei aparţin Paleoliticului (600 000/500 000 – mil. XI a.Chr.) şi Mezoliticului (mil. X – VII a.Chr). Alături de numeroasele piese litice descoperite în complexe atribuite culturilor musteriană (Baia, Beidaud, Enisala, Slava Rusă), gravetiană (Babadag) şi tardenoisiană (Garvăn, Luncaviţa) se găsesc câteva resturi faunistice aparţinând speciilor Mammuthus primigenius, Elephas primigenius, Rhinoceros antiquitatis. Începând cu perioada neo-eneolitică (sfârşitul mil. VI – începutul mil IV a.Chr.) în zonă se stabilesc primele comunităţi sedentare, cu o economie de tip agro-pastoral. Reprezentanţii culturilor Hamangia, Boian, Gumelniţa şi Cernavodă I fondează treptat numeroase aşezări pe terasele

Din paleolitic se constată şi în această parte a ţării frecvente aşezări omeneşti. Astfel, urme de locuire din această epocă au fost semnalate pe teritoriul judeţului în localităţile Mitoc, Bodeasa, Ghireni, Pogorăşti, Ripiceni, Botoşani, Ştefăneşti, Miorcani ş.a. Aşezările omeneşti s-au înmulţit iar urmele locuitorilor au devenit mai numeroase şi mai variate în neolitic, reprezentate arheologic şi în descoperirile făcute pe teritoriul judeţului, în localitatea Cucuteni: specifice culturii de Cucuteni sunt vasele de ceramică şi pământ ars, pictate în două sau trei culori, de un înalt nivel artistic. Din epoca bronzului s-au descoperit pluguri, seceri cu butoane, săbii, vârfuri de lance din bronz la Ilişeni – Santa Mare (un adevărat depozit de bronzuri). Descoperiri din aceeaşi epocă a bronzului s-au mai făcut în localităţile Truşeşti, Corlăteni, Albeşti, Cătămărăşti, Darabani etc. Descoperirile arheologice au demonstrat continuitatea vieţuirii pe acest teritoriu, în epoca fierului, în

Trecerea la agricultură a început în Norvegia în urmă cu circa 5 000 – 6 000 de ani, mai întâi în regiunea din jurul Fiordului Oslo. Descoperirile arheologice din Epoca de Bronz (1500-500 î.Hr.) sunt dominate de relicvele culturale ale agricultorilor. Obiectele din aceeaşi perioadă găsite în nordul ţării indică faptul că locuitorii de acolo erau vânători. Urmele unor aşezări de dimensiuni considerabile, descoperite în multe locuri în Finnmark, departe în Nord, oferă dovezi clare ale cooperării sezoniere dintre numeroşi indivizi. Obiectele găsite în mormintele din epoca romană (0-400 d.Hr.) demonstrează existenţa unor legături cu civilizaţiile din Sud. Descoperirile includ unelte din bronz şi din sticlă, precum şi arme. Arta scrisului, sub forma runelor, a devenit şi ea cunoscută în ţările nordice în aceeaşi perioadă. Migraţiile din anii 400-550 d.Hr. au reprezentat o perioadă agitată în istoria Europei continentale, iar obiectele descoperite în Norvegia indică faptul că situaţia a fost

Primii oameni care au populat ţinuturile ce formează Norvegia de astăzi au apărut din preistorie în perioada în care marile calote glaciare se retrăgeau din Scandinavia. Acum zece mii de ani, strămoşii norvegienilor de astăzi vânau reni şi alte animale sălbatice în lunga lor călătorie înspre Nord. Ţinutul în care au ajuns fusese apăsat timp de secole de greutatea calotei glaciare, drept pentru care oceanul întâlnea uscatul la o înălţime cu 200 de metri mai mare decât în prezent. Cea mai veche dovadă a activităţii umane a fost descoperită pe un deal din regiunea sudică Østfold, nu departe de frontiera de Sud cu Suedia. În acea vreme, dealul era probabil o insulă, la sud de marginea gheţarului. Retragerea ghețarilor a creat fiordurile, care au fost locațiile unde s-au înființat primele tabere permanente și mici localități. Deşi există mai multe opinii privind regiunea din care au venit strămoşii norvegienilor de astăzi sau drumurile pe care le-au ales în călătoria lor spre Nord, este apr