Uniunea Europeana

Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii pre-otomani Babadag, ceea ce înseamnă „Tatăl munţilor”. Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural important. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre Ţara Românească şi Imperiul Otoman. Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641, când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează

În jurul anului 1320, dezvoltarea societăţii locale, coroborată cu factori externi – slăbirea puterii statului bulgar  - permite apariţia, în părţile Cavarnei, a unui stat independent, în fruntea căruia se află, pe la mijlocul sec. XIV, Balica, cel care  intervine în 1346 în conflictele interne din Imperiu între Ioan al V-lea Paleologul şi Ioan al VI-lea Cantacuzino. În acest context se distinge Dobrotici, conducătorul trupelor trimise de Balica, care obţine rangul de strateg şi devine apoi despot al statului dobrogean, supus Bizanţului. Acesta va juca un rol politic important în zonă, care, ajungând în conflict cu autoritatea bizantină dar şi cu cruciaţii conduşi de Amedeo de Savoia, reuşeşte să obţină autonomia politică a statului său. În timpul lui Dobrotici încep şi primele conflicte cu turcii. Acestuia îi urmează la tron, în 1386, fiul său, Ivanco. În 1388,  în contextul unei expediţii turceşti împotriva lui Ivanco, Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, intervine şi aduce ţar

Atestata documentar la 20 ianuarie 1368, Braila, situata intr-un cadru natural generos, in imediata vecinatate a Dunarii, a devenit cunoscuta, in scurta vreme, ca un important centru commercial, loc de intalnire a produselor transportate de corabiile venite din porturile aflate pe coastele Marii Negre si Mediteranei cu produsele occidentale desfacute aici, indeosebi, de negustorii brasoveni. Acest fapt este consemnat si de cronicarul grec Laonic Chancocondil in 1462, cu prilejul expeditiei lui Mahomeed al II-lea impotriva Domnului Tarii Romanesti, Vlad Tepes, cand scria despre Braila “oras al dacilor, in care fac comert mai mare decat in toate orasele tarii”. Insemnatatea marelui port dunarean este demonstrata si de faptul ca numeroase drumuri comerciale care il legau de diferite zone si orase din Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania purtau denumirea de Drumul sau Calea Brailei. Mare centru economic, cu o pozitie strategica deosebita, aflat in zona de granite dintre cele doua tari