Postări

Se afișează postări cu eticheta ue

Parlamentul European (PE) - prezentare. Alegerile europarlamentare

Imagine
Reprezinta forumul democratic al UE, avand functia de a participa la procesul legislativ si de a controla activitatea Uniunii. Membrii sunt alesi prin vot direct, universal, din 5 in 5 ani, si se reunesc in sesiuni plenare o saptamana pe luna, la Strasbourg. WIKI: Următoarele alegeri se desfășoară în 6-9 iunie la nivel european (vezi prezentarea alegerilor pe siteul dedicat ). În România, alegerile europene au loc duminică, 9 iunie 2024. Secțiile de votare sunt deschise în intervalul orar 7.00-21.00, ora locală. Conform legislației europene, toate țările trebuie să utilizeze un sistem de vot care să asigure o reprezentare proporțională, ceea ce înseamnă că numărul de deputați aleși de la fiecare partid politic depinde de numărul de voturi obținut de partid. România folosește un sistem de liste închise, care nu permite modificarea numărului de ordine al candidaților pe listă. Pentru partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele p

Institutiile Uniunii Europene

Imagine
Functionarea UE se sprijina pe urmatoarele institutii : insert video: DW - (EN) Cum functioneaza Uniunea Europeana si de ce mecanismele sunt atat de complexe Parlamentul European Consiliul European/Consiliul Uniunii Europene Comisia Europeana Curtea de Justitie Curtea de Conturi Aceste institutii colaboreaza indeaproape cu mai multe organisme, si anume: Comitetul Economic si Social Comitetul Regiunilor Mediatorul European Banca Europeana de Investitii Banca Centrala Europeana

Locuri de munca pentru romani in Austria - facilitati si restrictii

Imagine
Cele mai frecvente locuri de muncă sunt în construcţii, construcţii de maşini, bucătari şi ospătari, conform European Employment Services (EURES). Pentru Austria, site-urile specializate cu oferte de muncă propun joburi, în special, în sectorul medical. Vezi: Ghidul lucrătorului român în Austria, PDF, publicat de Ministerul Muncii din România I Informaţii privind piaţa muncii din Austria  Începând cu 01.01.2014 cetăţenii români se pot angaja în Austria în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii austrieci, fără să mai fie necesară obţinerea unei autorizaţii de muncă. Tot de la această dată este posibilă şi detaşarea lucrătorilor, fără restricţii, pentru a lucra în toate domeniile de activitate.    1. Unde se găsesc posturi vacante?  Lucrătorii români pot munci pe întreg teritoriul Austriei care este un stat de tip federal împărţit în 9 landuri, capitala federală fiind stabilită la Viena .  Este important ca lucrătorii români să se informeze cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le a

90% din venituri - cheltuieli in gospodarie

Imagine
Cheltuielile de consum sunt mai mari in orase decat la sate cu 430 lei, iar cele pentru consumul alimentar, cu numai 62 lei. Banii pusi la saltea pentru investitii detin o pondere mica, de doar 3,1%. Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), in trimestrul trei al anului trecut veniturile totale medii ...

Dunarea (prezentare)

Imagine
Dupa ce intra in tara prin sud-vest la Bazias, Dunarea curge aproximativ 1000 de kilometric prin sau de-a lungul teritoriului romanesc, formand frontiera sudica cu Serbia-Muntenegru si Bulgaria. Practic toate raurile din tara se varsa direct sau indirect in Dunare contribuint cu aproape 40% la volumul de apa care se varsa in Marea Neagra. Cel mai importante dintre aceste rauri sunt Muresul, Oltul, Prutul, Siretul, Ialomita, Somesul si Argesul. Raurile Romaniei curg de regula est, vest si sud din zona centrala a Carpatilor. Acestea sunt alimentate de ploi si zapada ce se topeste, care provoaca fluctuatii importante in debitul acestor rauri si uneori inundatii catastrofale. In partea de est, apele raurilor sunt colectate de Prut si Siret. In sud, raurile se varsa

Danemarca - istoria

Imagine
video - film documentar de 71 de minute, produs în 2021. Istoria Danemarcei.  filmul este în limba engleză. Vezi mai jos în limba română datele esențiale ale istoriei Danemarcei. Istorie Cuvântul „Danemarca” apare încă din era Vikingilor, gravat pe celebra „Jelling Stone” din anii 900, dar există o diferenţă majoră între ce cuprindea „Danemarca” atunci şi ce înseamnă astăzi. În unele ere, de exemplu în secolele al XIII-lea şi al XVII-lea, Danemarca era o superputere a cărei influenţă era la fel de masivă ca a celor mai mari ţări europene. Danemarca modernă Vorbind direct, se poate spune că configurarea actuală a Danemarcei este rezultatul a 400 de ani de renunţări forţate la teritoriu, capitulări şi lupte pierdute. Evenimente cruciale au avut loc la jumătatea anilor 1800. În 1848, absolutismul a fost abolit, lucru din care a rezultat o constituţie şi un parlament, dar în 1864 Danemarca a suferit o înfrângere dezastruoasă în faţa Prusiei în al doilea război Schleswig şi a tre

Extinderea NATO in Estul Europei (2003, web cache, FR, RO)

Imagine
Linkuri selectate: raport personal al fostlui ministru Ioan Mircea Pascu ( PDF ), [2007] comentariu DW - Deutsche Welle [2008; link ] extrase:  Extinderea NATO de la 1 aprilie 2004 a fost cea mai mare din istoria celor 55 de ani de existenţă a organizaţiei nord-atlantice.  Invitate sa se alature Aliantei la Summit-ul de la Madrid, din 1997, Polonia, Cehia si Ungaria au devenit membre cu drepturi depline în 1999. Acesta era primul pas dintr-o strategie de extindere mult mai larga, ce avea sa se continue, în 2002, prin invitarea a sapte noi state est-europene (la summit-ul de la Praga), de a adera la NATO. Romania s-a aflat pe aceasta lista, aderand efectiv in 2004. In prezent cuprinde 28 de state. Grecia și Turcia s-au alăturat alianței în februarie 1952 . Germania a aderat ca Germania de Vest în 1955 , iar unificarea germană din 1990 a extins participarea Germaniei cu regiunile Germaniei de Est . Spania a fost admisă la 30 mai 1982 , iar fostele țări semnatare ale

Romania - date generale

Coordonate geografice: 46 00 N, 25 00 E Suprafata: total: 237.500 km patrati uscat: 230.340 km patrati apa: 7.160 km patrati Granite terestre: total: 2.508 km tari vecine: Bulgaria 608 km, Ungaria 443 km, Republica Moldova 450 km, Serbia si Muntenegru 476 km (in intregime cu Serbia), Ucraina (nord) 362 km, Ucraina (est) 169 km Granita maritima: 225 km Romania este situata in Europa Centra, in partea nordica a Peninsulei Balcanice si are teritoriul delimitat de Muntii Carpati, fluviul Dunarea si Marea Neagra. Romania se intinde intre 43 37 07 si 48 15 06 Latitude Nordica si 20 15 44 si 29 41 24 Longitude Estica.

Comitetul Economic si Social al Uniunii Europene

reprezinta o platforma institutionala, non-politica, prin care reprezentantii mediilor economico – sociale europene pot, si trebuie sa isi exprime punctele de vedere, de maniera formala, asupra politicilor europene; transmite avize pe teme economico-sociale de interes european Comisiei, Consiliului si Parlamentului European; membrii sai (numiti consilieri) sunt propusi de guvernele nationale si provin din trei grupuri: patronatul, salariatii si diferitele ramuri de activitate (agricultori, mestesugari, proprietari de intreprinderi de intreprinderi mici si mijlocii, liber profesionisti, reprezentanti ai consumatorilor, ai comunitatii stiintifice si pedagogice, ai economiei sociale, ai familiei, ai miscarilor ecologiste); are rol consultativ; este consultat, obligatoriu sau facultativ, dupa caz, de catre Parlamentul European, Consiliu sau Comisia Europeana; avizele sale sunt transmise instantelor de decizie a

Curtea de Conturi a Uniunii Europene

Garanteaza, in fata Consiliului si Parlamentului European, corecta gestionare a fondurilor europene. Tratatul de la Nisa ia in considerare accesul la cunoasterea practica a aspectelor legale si financiare ale functionarii UE de catre noile state membre.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene

Jurisdictia sa acopera numai probleme specifice legate de aplicarea Tratatelor, pe baza principiului ca dreptul comunitar prevaleaza asupra legii nationale. Este formata din 15 judecatori, asistati de 9 avocati generali. Consiliul European de la Nisa a subliniat necesitatea reformei autoritatilor judiciare din UE, destinata imbunatatirii eficacitatii sistemului judiciar; in acest sens sunt importante doua aspecte: asigurarea posibilitatii ca reprezentanti din noile SM sa participe la activitatea autoritatilor judiciare din UE si configurarea adecvata a deciziei preliminare; reforma sistemului justitiei conform Tratatului de la Nisa acopera infiintarea unor noi structuri pentru organele judiciare, schimbari in structura tribunalelor speciale, introducerea unei impartiri clare a jurisdictiei tribunalelor speciale.

Comisia Europeana (CE)

Este organul executiv al UE, compus dintr-un colegiu de 20 de membri (comisari), inclusiv presedintele, numiti de guvernele nationale. Reprezinta exclusiv interesele comunitare, asigurand respectarea tratatelor si avand drept de initiativa prin directive, reglementari, decizii, recomandari. Este responsabila de punerea in aplicare a politicilor comunitare. Adreseaza Consiliului recomandari de politica economica, supravegheaza situatia bugetara si datoriile publice ale statelor membre, poate sesiza Consiliul referitor la aspecte legate de PESC. In urma Consiliului European de la Nisa, tarile mari au acceptat ca, incepand din anul 2005, sa renunte la unul din cei doi comisari, in schimb “tarile mici” au refuzat propunerea de a ramane fara singurul comisar de care dispun; in documentul final a fost mentinuta o referire la plafonarea numarului de comisari la 27.

Acorduri internationale: TRIPS (drepturi de proprietate intelectuala legate de comert)

Romania a fost unul din sustinatorii lansarii prin Declaratia Ministeriala de la Doha a negocierilor pentru infiintarea unui sistem multilateral de inregistrare a indicatiilor geografice. Aceasta pozitie a avut in vedere preocuparile actuale de imbunatatire a modalitatilor de cunoastere a diverselor drepturi protejate, in special a celor legate de denumirile si originea unor produse importante pentru comertul international. Romania urmareste sa beneficieze de facilitatile ce se vor acorda pentru furnizorii de medicamente, in special pentru cele generice.

Masuri anti-criza in Italia

Imagine
Italia a aprobat in mai un plan de austeritate in suma de 24 de limiarde de euro, care se va intinde pana in 2012. Cheltuielile publice vor fi reduse cu doua treimi iar incasarile urmeaza sa creasca cu o treime. Salariile functionarilor vor fi inghetate in urmatorii 3 ani astfel ca deficitul public al Italiei sa nu depaseasca 5,3%. In prezent, datoria publica a Italiei reprezinta 115,8% din  PIB. Italia - principalele date economice: rata de scadere economica: -4.8% (2009) PIB per capita: $30,300 (2009 est.) PIB pe sector economic: agriculture: 2.1% industry: 25% services: 72.9% (2009 est.) ocuparea fortei de munca pe sector economic: agriculture: 4.2% industry: 30.7% services: 65.1% (2005) somaj: 7.5% (2009 est.) Buget: venituri: $960.1 mld cheltuieli: $1.068 mld. (2009 est.) datoria publica: 115.2% of GDP (2009 est.) rata inflatiei: 0.6% (2009 est.) scadere industriala: 12% (2009 est.) datoria externa: $2.328 trillion (31 December 2008)

Program de relansare a agriculturii

Imagine
Guvernul va pregati un program special de relansare a agriculturii, astfel incat Romania sa redevina o tara exportatoare de produse agroalimentare, nu una importatoare, a declarat, sambata, premierul Emil Boc. Prim-ministrul a amintit ca Romania a fost granarul Europei si poate redeveni o tara exportatoare de produse agricole. „Romania a fost granarul ...

Subventie la lactate

Imagine
Uniunea Europeana si-a propus sa protejeze industria lactatelor, din 2013, ca urmare a prabusirii pretului la lapte, din ultimele luni. Comisionarul pe agricultura Marian Boel a precizat, la Targul Verde organizat la Berlin, un targ de produse traditionale si regionale, ca Bruxelles va cumpara unt, branza si lapte pudra pentru ...

Pungile de plastic, la fel de multe, dar pe bani

Imagine
Doua mari retele comerciale au scos deja la vanzare ambalajele din material nedegradabil contra sumei de 20 de bani. Incepand cu prima zi a acestui an, comercializarea gratuita a pungilor din plastic este interzisa si, in consecinta, fiecare cumparator care doreste sa achizitioneze o astfel de punga tip sacosa trebuie sa ...

Articole recente