Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta evrei

Dustin Hoffman - Schindler de România

Actorul american Dustin Hoffman, în vârstă de 73 de ani, va juca rolul principal într-un film care îl are ca personaj principal pe Traian Popovici, primar al oraşului Cernăuţi în timpul celui de-al doilea război mondial, care a salvat de la moarte peste 20.000 de evrei. Prin comparaţie, mult mai cunoscutul Oskar Schindler, om de afaceri german a cărui poveste a fost ecranizată în 1993 de Steven Spielberg, a salvat 1200.Traian Popovici a fost primar al Cernăuţiului, oraşul cu cea mai numeroasă populaţie evreiască, în perioada 1941-1942. La puţin timp de la numirea în funcţie a lui Popovici, trupele germane au intrat în România. Guvernatorul Bucovinei a creat un ghetou în Cernăuţi, începând deportarea evreilor din oraş în Ucraina. Traian Popovici a protestat faţă de aceste decizii în scrisori adresate atât primului ministru român, cât şi guvernatorului Bucovinei, motivând că populaţia evreiască din Cernăuţi reprezenta un element vital pentru bunăstarea urbei. A reuşit astfel …