Uniunea Europeana

 pentru o prezentare cuprinzătoare, vezi articolul  Cele 6 fațete ale UE: de la piața comună la Schengen în revista CULTURA Deși a început ca o simplă piață comună, sectorială, dedicată oțelului și cărbunelui, Uniunea Europeană a evoluat de la crearea sa, în 1952. În prezent, este o uniune politică și economică, convergentă legislativ, cu politici sectoriale și financiare comune. Uniunea are un buget propriu din care finanțează programe regionale și sectoriale pentru a asigura o dezvoltare coerentă și sustenabilă și pentru a estompa decalajele existente. Statele membre UE sunt parte a unei piețe comune construită pe patru principii: libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului. Uniunea are un executiv propriu – Comisia Europeană – și un Parlament ale cărui acte trebuie confirmate în parlamentele naționale ale țărilor membre. Uniunea Europeană – statele membre și extinderea Tratatele de la Roma și Lisabona au dus la creșterea componentei politice, în completar

Regiunile din care este formată Norvegia de astăzi nu au fost unificate până în secolul al IX-lea. Anterior, au existat însă câteva tentative de a le uni. S-au format două tipuri principale de comunităţi: adunările, sau tings, organizate în jurul unei Allting centrale, şi regatele de mici dimensiuni. Unificarea a fost probabil dorită din mai multe motive. Unul din acestea a fost, cu siguranţă, nevoia ţăranilor de a trăi în pace şi continuitate, mai ales în zonele de coastă. Ţărmurile erau în repetate rânduri jefuite de bande de tâlhari şi spoliate de vikingii care se întorceau acasă. Zonele de coastă deţineau bogăţii importante, formate din bunurile rezultate din negoţ sau din furturi. Seniorii şedeau liniştiţi pe „tronurile” lor, alcătuind, datorită legăturilor de familie create prin căsătorii, un grup unit cu o putere considerabilă. Seniorii din Viken – regiunea din jurul Fiordului Oslo – au jucat un rol major în acest proces. Puterea le creştea constant cu fiecare comitat care intra