Articole recente

Acorduri internationale: TRIPS (drepturi de proprietate intelectuala legate de comert)




Romania a fost unul din sustinatorii lansarii prin Declaratia Ministeriala de la Doha a negocierilor pentru infiintarea unui sistem multilateral de inregistrare a indicatiilor geografice. Aceasta pozitie a avut in vedere preocuparile actuale de imbunatatire a modalitatilor de cunoastere a diverselor drepturi protejate, in special a celor legate de denumirile si originea unor produse importante pentru comertul international.

Romania urmareste sa beneficieze de facilitatile ce se vor acorda pentru furnizorii de medicamente, in special pentru cele generice.



Declaratia ministeriala privind proprietatea intelectuala si accesul la medicamente reprezinta un compromis acceptat pentru solutionarea problemelor legate de modul in care statele membre, in special cele in curs de dezvoltare si mai putin avansate, pot adopta masuri prin care sa previna si sa combata probleme majore de sanatate publica (SIDA, tuberculoza, malarie etc.). Solutia identificata ia in calcul preocuparile tarilor in curs de dezvoltare de a avea un acces sporit la medicamente generice in conditii financiare favorabile, dar si pe cele ale tarilor dezvoltate de a proteja si prezerva drepturile de proprietate intelectuala ale firmelor producatoare de medicamente.

In ceea ce priveste negocierile mandatate prin Declaratia de la Doha privind proprietatea intelectuala si sanatatea publica, pana la sfarsitul anului 2002 trebuia sa se finalizeze examinarea in cadrul Consiliului TRIPS a rapoartelor statelor dezvoltate cu privire la masurile adoptate pentru favorizarea transferului de tehnologie spre tarile cel mai putin dezvoltate. De asemenea, tot pana in decembrie 2002 trebuia sa se identifice solutii pentru Membrii ce nu dispun sau nu au suficiente capacitati de productie in domeniul farmaceutic si care se confrunta cu probleme in utilizarea licentelor obligatorii in baza Acordului TRIPS. In aceasta problematica s-au conturat doua grupari, una sustinand necesitatea modificarii Acordului TRIPS si instituirea unui sistem de licente obligatorii pentru brevete, pentru cazurile de combatere a epidemiilor majore (Uniunea Europeana), si alta care sustine ca Acordul nu trebuie modificat si ca pentru cazurile de urgenta se impune solicitarea unor derogari de la prevederile TRIPS (SUA).



Comentarii


Biblioteca PDF

Postări populare