Vikingii: primele expeditii in Anglia, Islanda si Groenlanda

Epoca Vikingă marchează sfârşitul perioadei preistorice din Norvegia. Nu există surse scrise despre acele timpuri, astfel încât toate informaţiile de care dispunem se bazează în mare parte pe descoperirile arheologice. Saga fac şi ele, într-o oarecare măsură, lumină asupra perioadei respective. Chiar dacă au fost scrise mai târziu, aceste poeme epice se bazează pe poveştile transmise oral de la o generaţie la alta. Luate ca un întreg, saga arată, fără nici o îndoială, că Epoca Vikingă a fost cea mai bogată dintre perioadele preistorice din Nord.

Mulţi cercetători consideră jaful comis în 793 asupra mănăstirii Lindisfarne, situată pe coasta nord-estică a Angliei, ca fiind începutul Epocii Vikinge. În unele părţi din Vestul şi Sud-vestul Europei, vikingii sunt priviţi şi astăzi ca nişte tâlhari plini de cruzime care îşi terorizau victimele şi treceau aşezările prin foc şi sabie. Acest lucru este doar parţial adevărat. Vikingii au venit şi cu intenţii paşnice, pentru a face comerţ şi a coloniza. Vikingii norvegieni s-au stabilit în Insulele Orkney, în Shetland, în Insulele Hebride şi în Insula Man. Nordul Scoţiei şi al Irlandei au fost şi ele colonizate, iar Dublin-ul, întemeiat de vikingi în anii 840, s-a aflat sub dominaţie nordică până în 1171.

În Islanda şi în Groenlanda, vikingii au găsit pământuri nelocuite. S-au stabilit acolo şi au format comunităţi. Islanda din zilele noastre descinde direct din colonizatorii vikingi. În Groenlanda însă, comunităţile nordice s-au stins câteva secole mai târziu, din motive încă necunoscute.

drakkar4

Vikingii şi-au construit corăbii rapide, uşor de manevrat, pe care le-au folosit în numeroasele lor expediţii, şi s-au dovedit navigatori foarte pricepuţi. Aceşti bărbaţi temerari au făcut mai multe călătorii până în America şi înapoi, o faptă eroică ce stă mărturie a calităţilor corăbiilor lor. Saga povestesc că Leif Eriksson a descoperit „Ţinutul Vinului cel Bun” în anul 1001, dar cercetătorii din zilele noastre susţin că alţi vikingi au ajuns pe continentul american înaintea lui. Epoca Vikingă a atins punctul culminant în 1066, când regele norvegian Harald cel Sever şi tovarăşii săi au fost înfrânţi în Bătălia de la Stamford Bridge, în Anglia.

Comentarii

EurActiv

European Union : a NewsXS service feed