Istoria judetului Tulcea: antichitatea

Evoluţia societăţii daco-getice a fost profund influenţată de colonizarea greacă care a atins în sec. VII-VI şi litoralul nord şi vest-pontic. Constituite iniţial ca apoikiai (comptoare comerciale), apoi ca oraşe (poleis), coloniile greceşti de pe teritoriul Dobrogei Orgamé (Capul Doloşman, com. Jurilovca), Histria (Istria), Callatis (Mangalia), Tomis (Constanţa) vor iniţia un intens schimb de produse cu autohtonii: mărfuri de lux aduse din centrele greceşti de la Marea Egee sunt achiziţionate de aristocraţia locală daco-getică, se adoptă de către meşterii locali roata olarului şi se imită forme ale vaselor greceşti, se dezvoltă economia bazată pe utilizarea monedei, apar aşezări greco-indigene cum sunt cele de la Sarinasuf şi Vişina, sau, mai târziu, factorii comerciale precum Aegyssus. Preferinţa pentru mărfurile greceşti şi mai ales rolul Histriei în aprovizionarea Nordului Dobrogei cu produse greceşti sunt dovedite de descoperirile din necropolele de la Celic-Dere, Enisala, Murighiol. Prezenţa unei populaţii de origine scitică în Nordul Dobrogei este documentată de o serie de descoperiri – în special din necropole, unele cu caracter special: pumnale de tip akinakes (Celic Dere), mormântul tumular de la Agighiol cu bogatul inventar constând în piese de paradă din argint aurit: cnemide, pocale, patere etc. al unei căpetenii locale, dar şi de numele de „Sciţia Mică” cu care este denumit teritoriul dobrogean de către Strabon (sec. IV a.Chr.), nume ce avea să denumească oficial Dobrogea, ca provincie a Imperiului roman târziu (sfârşitul sec. III – începutul sec. VII p.Chr.).            Începând cu sec. VI, geţii dobrogeni sunt menţionaţi în izvoarele istorice: istoricul şi geograful grec Hekataios din Milet (sec. VI a.Chr.) consemnează două triburi getice din Dobrogea – crobizii şi tirizii (sau trizii) şi oraşul grecesc Orgamé  întemeiat în sec. VII î. Hr de colonişti originari din Milet pe promontoriul de la Capul Doloşman (com. Jurilovca), iar Herodot din Halicarnas (sec. V a.Chr.) îi evocă pe geţi ca «cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci » cu ocazia expediţiei regelui persan Darius, către 514, împotriva sciţilor din Nordul Mării Negre. Darius străbate teritoriul de la vest de Marea Neagră, îi supune pe geţi şi trece Dunărea, spre ţinutul sciţilor, pe un pod de vase. Finalul primei epoci  a fierului este marcat de apariţia la începutul secolului al IV-lea a.Chr. a unor importante centre fortificate precum cele de la Beştepe,  Beidaud, Jijila. Din acest moment locuitorii acestui ţinut vor trebui să ţină cont în permanenţă de raportul de forţe dintre puterile  interesate să stăpânească această zonă de la Marea Neagră (Pontul Euxin).
           Informaţiile oferite de Ovidiu în operele sale din exilul tomitan (Tristele şi Ponticele) despre atacurile geţilor transdanubieni împotriva cetăţilor Aegyssus (anul 12 p.Chr.) şi Troesmis (anul 15 p.Chr.) şi intervenţia autorităţilor romane din zonă constituie prima atestare a acestor oraşe care vor juca un rol important în sistemul defensiv roman în epocile romană şi bizantină timpurie.

Stăpânirea romană în Dobrogea a însemnat o perioadă de intensă activitate constructivă şi economică: în Nordul Dobrogei au fost ridicate castrele de pe linia Dunării, fluviul constituind frontiera Imperiului – la Troesmis – unde a staţionat Legio V Macedonica până în 167, Beroe (Ostrov),  Arrubium (Măcin), Dinogetia (Garvăn), la Noviodunum – unde se găsea sediul flotei Classis Flavia Moesica ce avea autoritate asupra zonei Dunării Inferioare şi a litoralului vest-pontic, Aegyssus (Tulcea), Salsovia (Mahmudia), Halmyris (Murighiol), dar şi în zona interioară - (L)Ibida (Slava Rusă), iar oraşul grecesc Orgamé a fost integrat limes-ului maritim alături de celelalte cetăţi greceşti. În vecinătatea castrelor s-au dezvoltat canabae şi aşezări civile, cele de la Troesmis şi Noviodunum dobândind rang de municipium. Alături de cetăţi şi oraşe se dezvoltă sate romane – adevărate structuri preurbane (vici), dintre care unele amintite de epigrafe: vicus Petra (Camena), vicus Novus (Babadag ?), vicus BAD...(Mihai Bravu),  ferme rurale (villae rusticae), dar şi aşezări autohtone în care elementele de cultură şi civilizaţie romană sunt preponderente; în provincie se aşează soldaţi, veterani, negustori, meşteşugari veniţi din toată lumea romană, mai ales din cea orientală; se produce astfel, în timp, o puternică romanizare a acestei provincii.În provincia Moesia Inferior, apoi Sciţia creştinismul pătrunde de timpuriu, încă din a doua jumătate a sec. I p.Chr.

Persecuţiile din vremea împăraţilor Diocletianus şi Galerius (303-304), Licinius (308-324) şi Iulianus Apostata (361-363) au dus la numeroase acte de martiraj: pentru N. Dobrogei îi cunoaştem pe Astion şi Epictet martirizaţi în 290 p.Chr. la Halmyris, a căror criptă a fost descoperită relativ recent, pe Zotikos, Attalos, Kamasis şi Phillippos – martirizaţi la Noviodunum şi înmormântaţi în cripta de la Niculiţel. Ca organizare bisericească, Notitia Episcopatum înregistrează în Dobrogea, în sec. IV-VII, peste 15 reşedinţe episcopale, din care, în Nordul Dobrogei: Troesmis, Noviodunum, Aegyssus, Salsovia, Halmyris, (L)Ibida. În teritoriul cetăţii (L)Ibida a funcţionat, în sec. IV-VI, singurul complex monastic paleocreştin cunoscut până acum în România.