Monnet, Briand și Schuman, Părinții fondatori ai Uniunii Europene

 Jean Monnet și Robert Schuman sunt considerați părinții fondatori ai Uniunii Europene datorită contribuțiilor lor esențiale la integrarea europeană.

Jean Monnet a fost un vizionar francez care a promovat ideea unei Europe unite. El a fost sursa de inspirație pentru “planul Schuman”, care a propus unificarea industriilor de cărbune și oțel din Europa Occidentală. Acest plan a dus la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) în 1951, un precursor al Uniunii Europene.

Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a prezentat planul Schuman pe 9 mai 1950, o dată considerată acum ziua de naștere a Uniunii Europene. Planul său a fost esențial pentru stabilirea unei cooperări economice și politice între țările europene, prevenind astfel conflictele viitoare.

video - Declarația-statement a lui Robert Schuman - Fondarea Uniunii Europene

Ideea unei Uniuni Europene nu le aparține celor doi. Ei doar au avut energia și decizia ca lucrurile să se întâmple. Originile unei uniuni a statelor europene, chiar în formatul a ceea ce azi se definește prin „ideea europeană”, au apărut încă din EvulMediu Târziu. Mai recent,la începutul secolului 20, o carte, Paneuropa, scrisă de Richard Coudenhove-Kalergi și apărută în 1923, a atins o popularitate care a dus la primul congres internațional în care s-a afirmat ideea unei uniuni politico-economice a statelor europene.

În 1926 a avut loc la Viena, cu 2.000 de oameni delegați din douăzeci și patru de state, primul congres al Uniunii care a susținut Manifestul unei Uniuni Paneuropene și a identificat liniile generale ale unei "organizații federative a Europa", mai mult o confederație decât o federație. 

Aristide Briand a fost primul șef al guvern în funcție care a susținut în mod activ ideea de uniune Uniunea Europeană: devenind președinte de onoare al Uniunii Paneuropene din 1927. El a declarat în fața Adunării Ligii Națiunilor (Liga Națiunilor), la 5 septembrie 1929, la Geneva, că a fost creată o "legătură federală" între popoarele din Vechiul Continent. Și că șeful său de personal, care este și director al Afaceri economice și comerciale ale Quai d'Orsay, Alexis Léger (mai mult cunoscut sub pseudonimul său: Saint John Perse), avea să redacteze Memorandumul privind organizarea unei uniuni federale. Un asemenea document a fost publicat de guvernul francez în mai 1930.

Cele douăzeci și șase de guverne membre europene Liga Națiunilor au răspuns la acest document într-o manieră destul de favorabilă. Însă criza economică și ascensiunea regimurilor dictatoriale în Europa va pune capăt oricărei perspective de a proiectului Briand, care a fost îngropat definitiv în 1932. Ideea avea să revină abia după război și după Planul Marshal, fiind susținută și de americani.

La sfârșitul anilor 1940, două întâlnirile vor reuni toți susținătorii uniunii: Montreux în 1947 și Haga în 1948. Însă viziunea asupra UE era departe de a fi unitară. Se confruntau două direcții: pe de o parte, "unionismul", bazat pe cooperarea între state și care preia ideile principale ale perioadei interbelice (cele ale lui Coudenhove-Kalergi și Briand); pe de altă parte, federalism, implicând instituții supranaționale și, prin urmare, abandonarea suveranității statelor. CEE va fi un compromis între cele două teze.

Congresul Federalist de la Montreux, organizat în august 1947 și reunind atât conservatori, cât și Creștin-democrații și socialiștii, vor fi conduse în principal de scriitorul elvețian Denis de Rougemont și de câștigătorul Premiului Nobel pentru economie, francezul Maurice Allais. 

Montreux este un pas în pregătirea Congresul de la Haga din mai 1948, considerat în general ca fiind inaugurarea non-guvernamentală a integrării europene. Acordul însă era departe, iar statele erau mai puțin implicate decât politicienii din fruntea lor. Cei 1.000 de participanți din nouăsprezece țări, vorbeau încă în nume personal - chiar dacă, mulți dintre ei, ei ocupau funcții guvernamentale - inclusiv 168 de cetățeni francezi (inclusiv François Mitterrand și Raymond Aron).

Dezbaterea dintre "unioniști" (britanicii îndeosebi, inclusiv Winston Churchill) și "federaliști" a fost amânată pentru după Congresul de la Haga. Ce s-a reușit este crearea unei prime instituții interguvernamentale, Consiliul Europei (mai 1949), care există și în prezent, distinct de UE, și reunește patruzeci și patru de țări.

Continuarea - Declarația Schuman din 9 mai 1950, inspirată de Jean Monnet, a propus deschis crearea a ceea ce avea să devină 1952 Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Conferința de la Messina din iunie 1955, a dus la Tratatul de la Roma de la 25 martie 1957 prin care a fost instituit CEE și Comunitatea Europeană pentru energia atomică (Euratom). Toate aceste instituții au avut inițial ca membri doar șase țări.

Următoarele momente importante au fost:

• Actul unic în 1986, Maastricht, de creare a Uniunii, în 1992, 
• Amsterdam în 1992, 1997, 
• Nisa în 2000
• Copenhaga, 2004

Mai departe: Parlamentul cu mai multe date de naștere 

(parte a analizei despre centrism și extremism în UE)