Istoria judetului Tulcea: perioada romaneasca


În urma Războiului de Independenţă (1877-1878), stăpânirea otomană în Dobrogea a fost înlăturată, iar Tratatul de pace de la San Stefano (19 febr./3 mart. 1878) şi Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iun. - 1/13 iul. 1878) au consfinţit independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei. Integrarea noii provincii s-a realizat treptat, fiind consfinţită din punct de vedere juridic de o serie de acte normative ce au reglementat cadrul administrativ (1880), problema proprietăţii (1882, 1884, 1892) şi drepturile politice ale noilor cetăţeni ai României (1909, 1909, 1910).
Statul român s-a implicat în mod direct în dezvoltarea economică a Dobrogei. La sfârşitul sec. al XX-lea şi în primul deceniu al sec. XX, beneficiind de legile de încurajare a industriei autohtone, au luat fiinţă şi în nordul Dobrogei întreprinderi cu caracter de fabrică, încadrate de statistici în categoria de „industrie mare”. În legătură cu marile construcţii ridicate în judeţele Tulcea şi Constanţa s-a accelerat exploatarea carierelor dobrogene. Deşi agricultura a beneficiat de reglementările din domeniul proprietăţii, această ramură va rămâne tributară condiţiilor specifice de climă, înregistrând mari fluctuaţii. Progrese evidente au fost înregistrate sub aspectul exploatării resurselor piscicole ale teritoriului nord-dobrogean, rezultat al importantelor lucrări de întreţinere şi amenajare a suprafeţelor acvatice. Dezvoltarea economică şi volumul însemnat al tranzacţiilor comerciale au stimulat apariţia primelor instituţii financiare şi de credit (Banca Dunărea, fondată la Tulcea, în anul 1890).
Începând cu anul 1909, viaţa politică locală se încadrează vieţii politice a Regatului României, locuitorii nord-dobrogeni, români sau de alte naţionalităţi, bucurându-se de drepturile politice garantate tuturor cetăţenilor României. O activitate cu adevărat importantă va fi înregistrată în domeniul cultural. Statul român s-a implicat în organizarea învăţământului, activitatea ştiinţifică a fost impulsionată de extraordinarul patrimoniu istoric şi natural al teritoriului nord-dobrogean, au apărut în Dobrogea un număr surprinzător de mare de ziare.
Ocupată de ţările din alianţa Puterilor Centrale în anii Primului Război Mondial, Dobrogea va suferi din plin efectele conflictelor militare şi regimului impus de ţările ostile României. Crearea statului naţional unitar român în 1918 a creat cadrul adecvat pentru o dezvoltare şi mai accentuată şi o evoluţie rapidă a economiei, ştiinţei, culturii, o dinamizare a tuturor domeniilor vieţii sociale.


După instaurarea comunismului în România, dezvoltarea judeţului a fost încadrată în coordonatele economiei planificate impusă şi condusă de partidul comunist timp de 45 de ani, până la prăbuşirea acestuia în decembrie 1989. Ca o modalitate de concentrare şi de coordonare planificată a tuturor activităţilor, regimul comunist a desfiinţat judeţul Tulcea prin Legea nr. 5/1949 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române. Conform acestei legi, comunele din raza fostului judeţ Tulcea se organizează în 4 raioane împărţite în cele două regiuni şi anume: raioanele Tulcea şi Măcin în Regiunea Galaţi iar raioanele Istria şi Hârşova în Regiunea Constanţa. În 1959, raionul Măcin trece de la Regiunea Galaţi la Regiunea Dobrogea şi este întregit cu unităţile administrative Pisica şi 23 August, care făceau parte, anterior, din aria Raionului Galaţi.
În baza Legii nr 2 din februarie 1968, când se revine la vechea formă de organizare, judeţul Tulcea are în componenţă 43 de comune. Această organizare se menţine până astăzi, deşi Legea 2 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România a suferit unele modificări. Referitor la judeţul Tulcea, prin Legea 471/2003 ia fiinţă comuna Văcăreni, prin Legea 37/2004 comuna Beştepe, iar prin Legea 103/2005 comuna Valea Teilor.



Comentarii

  1. [...] asupra Dobrogei. Integrarea noii provincii s-a realizat treptat, fiind consfinţită din [...] via Historipedia: Istoria judetului Tulcea: perioada romaneasca Share [...]

    RăspundețiȘtergere
  2. […] Sursa: http://historipedia.rocarta.info/159/istoria-judetului-tulcea-perioada-romaneasca/ […]

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Articole recente

Postări populare de pe acest blog

Sediile principalelor institutii europene (adrese)

Spartanii (date istorice si legenda)

Norvegia - preistoria. Înainte de vikingi. Tsunami-ul din Doggerland

Tara Romaneasca - Heraldica

Balcic - Pictorii si istoria

Istoria si traditiile turcilor Dobrogeni

EN: History & Prehistroy of Navarra (Pamplona)

Uniunea dintre Danemarca si Norvegia

Istoria Judetului Tulcea (Romania): Preistoria

Parlamentul European (PE) - prezentare. Alegerile europarlamentare