Evoluții politice centriste și extremiste, plus înclinarea spre dreapta a Parlamentului European (analiză)
Infografie. Parlamentul European 1979-2024. Ideologii asumate și tendințe politice
Primele două legislaturi ale PE au adus configurații în care partidele autoasumate de dreapta dominau spectrul politic. Între 1989 și 1999 situația a fost destul de echilibrată (cu o ușoară victorie a stângii în 1989). Ulterior, dreapta a recăpătat predominanța, iar rezultatele din 2024 consemnează o reducere a forțelor de stânga la doar o treime din parlament. Oarecum paradoxal, căderea spre dreapta a PE s-a accelerat după aderarea țărilor fost comuniste.
Situația a fost mascată de mai multe evoluții interne din UE și din interiorul partidelor pan(sau trans)-europene. În primul rând, social-democrații au fost permanent prima sa a doua formațiune din PE. (Ei au câștigat primele 4 runde de alegeri, iar următoarele 6 sunt câștigate de PPE). Această situație a făcut ca social-democrații să fie permanent în grupul de susținere a Comisiei Europene, deci „la putere”, în termenii cu care descriem politica în România. Influența lor asupra politicii europene (și transpunerea în practică a multor principii socialiste) a mascat ascensiunea continuă a forțelor de dreapta.
Ce s-a întâmplat cu centru-dreapta?
Forța tot mai mare a partidelor autoasumate de dreapta a fost mascată și de fragmentarea sau rebrandingul permanent, care, la nivel mondial, este principala caracteristică a liberalismului. În tot acest timp, principala forță a dreptei (din 1999 – principala forță din UE) a fost reprezentată de creștin-democrați, reorganizați sub titulatura de Partidul Popular. În timp, ei au absorbit și mai multe grupări conservatoare (cu diverse nuanțe – de la gaulliști la conservatorii britanici și la unele forțe cu identitate imprecisă din țările ex-comuniste).
Efectul acestor evoluții a fost multiplu. În primul rând, PE a fost împins mai spre dreapta față de centru, iar liberalii (organizați conform doctrinei liberal-democrate în actuala formațiune Renew Europe) au trecut, cel puțin pe unele teme, mai spre stânga spectrului, devenind punctul de echilibru în PE. Pe de altă parte, integrarea unor neoconservatori în PP a făcut ca în această formațiune, dominată de eurofili, să își facă loc și unii eurosceptici sau chiar radicali cu tendințe iliberale. Pentru un timp, opoziția s-a aflat chiar în interiorul celui mai mare partid susținător al UE. Ulterior, aceste tendințe s-au concretizat în mișcări eurosceptice din extrema dreaptă a spectrului.
Pe de altă parte, înclinarea spre dreapta a întregului spectru și, concomitent, „marile alianțe”, au favorizat (re)apariția unei extreme drepte propriu-zise.
Marile alianțe
Toate parlamentele europene de până acum au susținut executive (Comisii europene) multicolore, cu reprezentanți ai tuturor forțelor centriste, de stânga și de dreapta deopotrivă.
Infografia marchează numărul de reprezentanți de stânga și de dreapta din Comisia Europeană în această perioadă. (Tehnic, doar în ultimele legislaturi mandatul Comisiei și al Parlamentului s-a suprapus). Trecând la o analiză pe grupări politice, în cele 10 Comisii de după înființarea PE reprezentarea a fost una a marilor alianțe, cu reprezentanți din (aproape) toate grupările centriste. Toate comisiile din această perioadă au avut susținerea liberalilor, social-democraților și popularilor europeni. Primele comisii includeau un număr semnificativ de conservatori, iar din 1999 verzii intră și ei (cu intermitență) în alianțele de susținere a executivului european.
Aceste „mari alianțe” au reunit stânga și dreapta și au asigurat o maximă stabilitate. Totodată, ele au asigurat maxima eficiență a Bruxelles-ului în condițiile date. Puterile atribuite PE și Comisiei au crescut de-a lungul timpului, totuși rămân foarte limitate pe multe dintre subiectele strategice de cea mai mare importanță.
extrase din articolul Cât de mare este ascensiunea forțelor extremiste? O analiză a partidelor politice din Parlamentul European
Reproducere autorizată
Comentarii
Trimiteți un comentariu