Istorie: Taratul romano-bulgar si perioada bizantina
În a doua jumătate a sec. VI au loc mai multe invazii ale kutrigurilor, slavilor şi avarilor, fapt ce va duce, în final, la căderea limes-ului dunărean şi la părăsirea Dobrogei de către autorităţile romano-bizantine. Acestora le urmează bulgarii care, în 679, sub conducerea lui Asparuch trec Dunărea şi ocupă zona de răsărit a actualului stat Bulgaria, stabilindu-şi reşedinţa la Pliska. Ultimele dovezi ale unei locuiri „organizate” în localităţile Dobrogei romano-bizantine sunt monedele emise în primul deceniu al domniei lui Heraclius (610-641 p.Chr). Numai anumite aşezări, printre care amintim Lykostomion, unde îşi avea sediul comandamentul flotei bizantine de pe ţărmul vestic al Mării Negre, au continuat să fie sub controlul efectiv al Imperiului Bizantin în anumite etape ale perioadei cuprinsă între secolele VII-X.
Slăbirea Ţaratului bulgar după moartea lui Simeon şi politica fermă a împăraţilor Nicephor II Phocas, Ioan I Tzimiskes şi Vasile al II-lea au făcut posibilă distrugerea acestuia, alungarea lui Sviatoslav - cneazul kievian ce reuşise să se înstăpânească în zona Dunării după ce fusese chemat de bizantini, în 968, pentru a ajuta la anihilarea puterii ţaratului bulgar - , şi reintegrarea întregului teritoriu dintre Dunăre şi Mare în graniţele Imperiului bizantin Dobrogea a fost organizată ca o thema bizantină cunoscută sub numele de thema „Mesopotamiei Occidentale”, devenită ulterior thema Paristrion sau Paradunavon. Frontiera danubiană a fost din nou fortificată: sunt refăcute şi reutilizate cetăţile de pe vechea frontieră precum Beroe, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus sau sunt construite fortificaţii noi, ca cea de la Nufăru. Noua provincie cunoaşte o înfloritoare viaţă economică, lucru consemnat de documentele istorice ale vremii, dar mai ales pus îăn evidenţă de cercetările arheologice. Stăpânirea efectivă bizantină, instaurată în 971, a durat, cu unele intermitenţe, până la răscoala Asăneştilor (1186-1187) şi până la vremelnica destrămare a Imperiului bizantin ca urmare a cruciadei a IV-a (1204-1261) Legăturile cu Bizanţul se intensifică apoi în timpul împăratului Ioan al III-lea Vatatzes, pentru ca sub Mihail al VIII-lea Paleologul, Imperiul bizantin să controleze din nou gurile Dunării.
În noua formulă Dobrogea înfruntă, în sec. XI, invaziile devastatoare ale pecenegilor, uzilor, cumanilor – populaţii turanice venite din Asia. În legătură cu apărarea împotriva acestor atacuri a fost pusă construirea marelui val circular de pământ din Nordul Dobrogei, de la Niculiţel.
Ca urmare a dezvoltării societăţii feudale româneşti din Dobrogea, în sec. X-XI se cristalizează câteva formaţiuni politice locale, ca acelea conduse de Jupan Dimitrie, Jupan Gheorghe (sec. X) sau Tatous (Tatu), numit şi Chalis (Hali) – care stăpânea în zona Silistrei, Satzas (Sacea) şi Sesthlav – care stăpâneau Vicina şi celelalte oraşe din Dobrogea şi NE Bulgariei, ultimii trei amintiţi de Anna Comnena în Alexiada, la 1086.
Răscoala Asăneştilor (condusă de fraţii Petru şi Asan) îndreptată împotriva stăpânirii bizantine, cu sprijinul cumanilor - al căror control politic şi militar se exercita la Est şi Sud de Carpaţi - a dus la întemeierea statului româno-bulgar cu capitala la Târnovo, care, timp de câteva decenii a constituit o forţă politico-militară în această zonă. În timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241) statul Asăneştilor îşi extinde autoritatea şi asupra Dobrogei. Evoluţia acestui stat este întreruptă brusc de năvălirea tătarilor, în 1241, care, sub conducerea lui Kagan trec în sudul Dunării şi produc grave distrugeri în această zonă.
Slăbirea Imperiului Bizantin, asaltat de turci în Asia Mică, se resimte şi în Dobrogea atât datorită prezenţei tătarilor în regiune, cât şi datorită vecinătăţii cu bulgarii. Pe terenul slăbit de crizele interne din Imperiu, în jurul Mării Negre se instalează negustorii italieni, genovezi şi veneţieni care îşi stabilesc agenţii comerciale. Astfel, vor înflori Chilia, Lycostomo sau Vicina. Cu acordul tătarilor, negustorii italieni instituie un adevărat monopol al comerţului la gurile Dunării. Tot în această perioadă - la sfârşitul secolului al XIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIV-lea - documentele istorice menţionează existenţa unei arhiepiscopii şi apoi a unui mitropolii în centrul de la Vicina.
Slăbirea Ţaratului bulgar după moartea lui Simeon şi politica fermă a împăraţilor Nicephor II Phocas, Ioan I Tzimiskes şi Vasile al II-lea au făcut posibilă distrugerea acestuia, alungarea lui Sviatoslav - cneazul kievian ce reuşise să se înstăpânească în zona Dunării după ce fusese chemat de bizantini, în 968, pentru a ajuta la anihilarea puterii ţaratului bulgar - , şi reintegrarea întregului teritoriu dintre Dunăre şi Mare în graniţele Imperiului bizantin Dobrogea a fost organizată ca o thema bizantină cunoscută sub numele de thema „Mesopotamiei Occidentale”, devenită ulterior thema Paristrion sau Paradunavon. Frontiera danubiană a fost din nou fortificată: sunt refăcute şi reutilizate cetăţile de pe vechea frontieră precum Beroe, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus sau sunt construite fortificaţii noi, ca cea de la Nufăru. Noua provincie cunoaşte o înfloritoare viaţă economică, lucru consemnat de documentele istorice ale vremii, dar mai ales pus îăn evidenţă de cercetările arheologice. Stăpânirea efectivă bizantină, instaurată în 971, a durat, cu unele intermitenţe, până la răscoala Asăneştilor (1186-1187) şi până la vremelnica destrămare a Imperiului bizantin ca urmare a cruciadei a IV-a (1204-1261) Legăturile cu Bizanţul se intensifică apoi în timpul împăratului Ioan al III-lea Vatatzes, pentru ca sub Mihail al VIII-lea Paleologul, Imperiul bizantin să controleze din nou gurile Dunării.
În noua formulă Dobrogea înfruntă, în sec. XI, invaziile devastatoare ale pecenegilor, uzilor, cumanilor – populaţii turanice venite din Asia. În legătură cu apărarea împotriva acestor atacuri a fost pusă construirea marelui val circular de pământ din Nordul Dobrogei, de la Niculiţel.
Ca urmare a dezvoltării societăţii feudale româneşti din Dobrogea, în sec. X-XI se cristalizează câteva formaţiuni politice locale, ca acelea conduse de Jupan Dimitrie, Jupan Gheorghe (sec. X) sau Tatous (Tatu), numit şi Chalis (Hali) – care stăpânea în zona Silistrei, Satzas (Sacea) şi Sesthlav – care stăpâneau Vicina şi celelalte oraşe din Dobrogea şi NE Bulgariei, ultimii trei amintiţi de Anna Comnena în Alexiada, la 1086.
Răscoala Asăneştilor (condusă de fraţii Petru şi Asan) îndreptată împotriva stăpânirii bizantine, cu sprijinul cumanilor - al căror control politic şi militar se exercita la Est şi Sud de Carpaţi - a dus la întemeierea statului româno-bulgar cu capitala la Târnovo, care, timp de câteva decenii a constituit o forţă politico-militară în această zonă. În timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241) statul Asăneştilor îşi extinde autoritatea şi asupra Dobrogei. Evoluţia acestui stat este întreruptă brusc de năvălirea tătarilor, în 1241, care, sub conducerea lui Kagan trec în sudul Dunării şi produc grave distrugeri în această zonă.
Slăbirea Imperiului Bizantin, asaltat de turci în Asia Mică, se resimte şi în Dobrogea atât datorită prezenţei tătarilor în regiune, cât şi datorită vecinătăţii cu bulgarii. Pe terenul slăbit de crizele interne din Imperiu, în jurul Mării Negre se instalează negustorii italieni, genovezi şi veneţieni care îşi stabilesc agenţii comerciale. Astfel, vor înflori Chilia, Lycostomo sau Vicina. Cu acordul tătarilor, negustorii italieni instituie un adevărat monopol al comerţului la gurile Dunării. Tot în această perioadă - la sfârşitul secolului al XIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIV-lea - documentele istorice menţionează existenţa unei arhiepiscopii şi apoi a unui mitropolii în centrul de la Vicina.
Comentarii
Trimiteți un comentariu