În România e nevoie de mult mai multă Europă

 O analiză a tulburărilor politice de la București, din a doua parte a lui 2021, când alianța de la guvernare PNL-USR-UDMR a ajuns în colaps indică o creștere mare a factorului de instabilitate și ridică întrebarea dacă forțele politice de la București mai pot genera prin ele însele stabilitate politică și bunăstare. 


Extrase din articolul Mai puțin București!, publicat de Nicu Ilie în revista Cultura.

În aproape un an, guvernul nu a făcut niciuna dintre schimbările promise sau așteptate și nici nu dă vreun semn că s-ar grăbi să o facă. Dacă erau măsuri impopulare ce trebuiau luate – și erau asemenea măsuri – timpul de patru ani până la următoarele alegeri era, din punct de vedere strategic, esențial. Însă întregul „arc guvernamental” pare într-o perpetuă campanie electorală sau preocupat doar să dea frumos pe facebook.

...

Pe de altă parte, nu toate reformele se fac cu buget. Suntem codașii Europei /și/ la vaccinare. Mass media, cu Digi 24 în prim-plan, a făcut mai multe pentru campania de vaccinare decât tot guvernul – de la care n-am reținut decât o campanie publicitară provaccinare făcută cu mijloacele și naivitățile anilor 1960; și multe gesturi ezitante, contre, șicane și certuri între partenerii din guvern. Nici măcar respectarea puținelor măsuri de prevenție menținute peste vară nu a beneficiat de atenția cuiva.

...

Poate ar trebui nuanțat puțin: situația economică a României a fost permanent din ce în ce mai proastă din anii 1970 până la pre-aderare, în 2005. Îmbunătățirea ei s-a datorat intrării în Uniunea Europeană. Rezultă, evident pentru mine, că politica românească nu poate genera ea însăși bunăstare. Iar întrebarea, după acest ultim eșec politic (care e fapt, nu percepție!), este dacă așa-numita clasă politică, lăsată să de desfășoare în toată majestatea ei, poate genera anti-bunăstare, în ciuda ajutorului continental care îi este oferit.

În sfârșit, dacă pentru creșterea economică responsabil e Bruxelles-ul, iar guvernele de la București preferă să continue opereta cu care ne-am obișnuit, soluția, poate singura rămasă, este să pledăm pentru mai multă Europă și mai puțin București, iar alegerile europarlamentare, nu cele prezidențiale, să devină runda electorală esențială a politicii din România.
 

 citește textul integral

Comentarii

Articole recente

Postări populare de pe acest blog

Sediile principalelor institutii europene (adrese)

Banca Centrala Europeana (ECB)

Norvegia - preistoria. Înainte de vikingi. Tsunami-ul din Doggerland

Tara Romaneasca - Heraldica

EN: History & Prehistroy of Navarra (Pamplona)

Parlamentul European - rolul si functiile eurodeputatilor

Parlamentul European (PE) - prezentare. Alegerile europarlamentare

Arhiva economica: Import / export. Comertul extern al Romaniei in 2013

Spartanii (date istorice si legenda)

Tratatul de la Lisabona (actualizat + prezentare generala)